Ce este viaţa, dacă nu un şir de probleme de rezolvat şi un teanc de cărţi de învăţat? Problemele cât şi cărţile, toate sunt însoţite de oameni. Oameni care nu sunt buni sau răi, ci doar utili. Fiecare apare când este nevoie de el, să ajute la împlinirea faptelor. Apoi ei dispar… Suntem asemeni particulelor browniene, ne mişcăm, ne ciocnim şi ne schimbăm direcţia. Unde mergem? Spre ce ne ciocnim? Spre cine? Putem rămâne lipiţi de câte o particulă o vreme. De cât de tare suntem lipiţi, depinde cît timp rămînem împreună. Împreună – ce cuvânt frumos! O călătorie împreună! Asta e viaţa în cuplu! O scurtă călătorie. Unde mergem? Acolo unde ne îndrumă rezultanta forţelor din care suntem formaţi şi bineînţeles interacţiunea celor două sisteme.
Ceea ce este magnific este că nimeni nu poate şti cu precizie încotro se îndreaptă. Vezi doar puţin înainte! Atât! Nu poţi prevedea când o nouă ciocnire îţi schimbă direcţia şi dacă gândul ne rămâne la direcţia anterioară riscăm să nu surprindem frumuseţea noii direcţii – pur şi simplu avem capul întors, deşi alunecăm, aproape fără voia noastră în direcţia nouă.
Schimbarea de direcţie însemnă un nou început şi un nou impuls. Cu toate astea, toţi oamenii sau aproape toţi o percep ca pe o nenorocire sau ca pe ceva rău şi nu sunt pregătiţi să preia noua energie. Închid supăraţi uşa şi rămân trişti ori supăraţi pe acel “ceva” sau “cineva” care i-a schimbat direcţia. Şi pierd…
Întotdeauna m-a fascinat mişcarea particulelor browniene. Sunt fericite, ele sunt vesele tot timpul! Aleargă fără să se întrebe unde, doar îşi fac dansul lor! Parcă le simt bucuria şi le văd graţia! Au învăţat marea Lecţie a Iubirii şi a Acceptării necondiţionate! Pentru ele această mişcare înseamnă viaţă de fapt!
Pentru a te mişca asemeni lor trebuie să ai anumite calităţi, NU? Care să fie acelea? Să fii! Să fii nici prea mare, nici prea mic, să-ţi placă schimbarea şi să fi dornic de noi şi noi experienţe! Atunci vei dansa fericit în drumul tău care se numeşte VIAŢĂ!
Încep să înţeleg acum oamenii care la începutul unei relaţii sunt atât de drăguţi, amabili, te umplu de fericire – asta se întâmplă când te întâlnesc fără voia lor, dar întâlnirea este atractivă şi nu văd că li s-a schimbat direcţia şi mai apoi observă şi asta şi devin confuzi. Nu ştiu ce să facă: le place şi nu se prea pot acomoda cu gândul că viaţa lor se schimbă, e alta! Şi stau prinşi acolo până când dorinţa lor de a merge toate ca înainte e suficient de mare să-i facă să se desprindă. Ceea ce ei nu ştiu este că niciodată nu va mai fi “vechiul drum” pentru că acum ei sunt alţii, au multe noutăţi în bagaj de care nici măcar nu sunt conştienţi. Şi vor plânge când vor realiza că nu mai pot găsi acea fărâmă de eternitate de care tocmai s-au desprins căci ea este acum pe drumul ei! Vor plânge cu capul întors neputând gusta nici acum din frumuseţea vieţii! Păcat!
LUMINĂ, PACE ŞI ARMONIE!
